Citind acest capitol 10 din Faptele Apostolilor, Dumnezeu m-a făcut să înţeleg că în bunătatea Lui, a pregătit cele mai atente detalii ca Evanghelia Lui să ajungă şi la neamuri. În acest capitol se rezolvă multe probleme (nerozolvate încă), ca de pildă aceea că  apostolul Pavel, înţelege în sfârşit că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om şi am să pun în paranteză împrejurarea în care Petru primeşte lămurire din partea Lui Isus despre acest lucru, dar totuşi nu înţelege atunci vorbele lui Isus (11." Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om;

12. Atunci ucenicii Lui s-au apropiat şi I-au zis: "Ştii că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?"

13. Drept răspuns, El le-a zis: "Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină".

14. Lăsaţi-i; sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.

15. Petru a luat cuvântul şi I-a zis: "Desluşeşte-ne pilda aceasta"

16. Isus le-a zis: "Şi voi tot fără pricepere sunteţi?"

17. Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece şi apoi este aruncat afară în hazna?

18. Dar, ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om.

19. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, furtişţagurile, mărturiile mincinoase, hulele.

20. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om "

(Matei 15),  şi Isus nu vrea ca Petru să rămână cu lecţia neînvăţată, de aceea în această întâmplare îl face să priceapă odată pentru totdeauna aceste vorbe ale Lui: "Nu ce intră în gură spurcă pe om", prin cuvântul descoperit în această răpire sufletească: "Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat."(v.15)

   Iată dar, că toate căile lui Dumnezeu de a lucra, sunt pline de înţelepciune; Dumnezeu nu lasă pe nimeni încurcat atunci când există, bineînţeles şi dorinţa noastră de a ieşi din încurcătură. Apoi, o altă mare problemă care se pare că noi nu o înţelegem este că din camera de comandă a lui Dumnezeu se fac trimiterile pe teren în ogorul şi în via lui Dumnezeu, şi nu de prin vreun birou al vreunui teolog sau a vreunei instituţii religioase.

   În timp record, şi fără a ţine seamă de dimensiuni şi spaţiu, Dumnezeu ştie unde este Petru, dar în acelaşi timp şi îngerii ştiu unde este Petru; în timp util, Dumnezeu ştie despre tine unde eşti localizat, şi ştie unde să te trimită ca să fii de folos lucrării Lui. Evanghelia, aici pe pământ, nu-i propovăduită de îngeri - dacă ar fi fost aşa - acum, în acest caz, acest înger ar fi putut liniştit să-i predice lui Corneliu, dar Evanghelia aici pe pământ, este vestită de către aceia pe care îi trimite Dumnezeu; aşadar, îţi trebuie chemare în această slujbă, nu poţi de capul tău face nimic, şi chiar dacă faci de capul tău ceva, tot nu poţi realiza mai nimic. Aici trebuie să înţelegem că toate comenzile în Trupul care este Biserica, vin de la Capul, care este Hristos.

   Apoi, mai este rezolavată o problemă aici, în acest text, şi anume: Doar milosteniile şi rugăciunile nu sunt îndeajuns pentru mântuirea nimănui. Că dacă ar fi fost aşa, Corneliu, nu ar mai fi trebuit să facă nimic altceva decât rugăciuni şi milostenii. În unele religii, se practică milostenia în regim part-time şi rugăciuni de Paşte şi de Crăciun, pe considerentul că este îndeajuns de a fi un om bun care se roagă şi îi ajută pe alţii ca să ajungă în Rai. Normal că ne convine şi nouă aceasta, dar nu-I convine lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu, pentru mântuirea noastră a dat pe singurul Lui Fiu ca Să moară pentru noi. Rugăcinile şi milosteniile sunt lucrurile care, dacă le faci, atrag atenţia lui Dumnezeu asupra ta, dar numai ele nu sunt suficiente. De aceea, Corneliu trebuie să înveţe ce altceva mai trebuie să facă.

   Şi cine îi spune lui Corneliu ce mai are de făcut? Ar fi putut îngerul s-o facă - fiindcă era deja acolo - dar nu a făcut-o; ar fi fost poate mai uşor şi pentru Corneliu, dar îngerul ştie că apostolul Petru este ales de Dumnezeu ca să facă acest lucru atunci. Îngerul ştie că Petru este acela care trebuie să ajungă în faţa acestui sutaş ca să-i spună ce trebuie să facă (v.6). Şi îngerul ştie că Petru predica Evanghelia aşa cum a primit-o de la Isus.

   Acum, vă rog să vă imaginaţi pe un Petru care ar fi venit în faţa acestui sutaş înstărit şi i-ar fi "bătut apropo-uri" pe lângă predică, şi despre bani şi ajutorări; cum ar fi reacţionat sutaşul, care culmea, numai milostenii făcea? Sau i-ar fi vorbit Petru lui Corneliu că "neapărat, el trebuie să se roage şi să aibe o viaţă de rugăciune"; cum credeţi voi că ar fi reacţionat acest sutaş? Fiindcă viaţa de rugăciune şi milosteniile trebuiesc făcute; ele însă, nu pot să te ajute la mântuirea ta dacă tu, în prealabil nu L-ai întâlnit pe Hristos şi nu ai crezut în Isus Hristos şi nu ai fost botezat în Numele lui Isus Hristos, şi nu ai început ca să împlineşti ceea ce Isus a poruncit.

   Că mulţi fac această slujbă de a predica dar ţin să aibe în contextul temei lor şi bani (zeciuieli) şi necesitatea lor sau locul unde ei sunt necesari, cerşind într-un fel milă sau bani de la cei care îi ascultă.

   Îngerul ştia adreasa corectă a lui Petru; deşi acolo era doar un musafir, totuşi, îngerul ştia şi pe proprietarul de drept al casei, şi ce nume -  şi ce meseria are: Simon pe nume, şi tăbăcar de meserie.

   Nu vi se pare curios că Dumnezeu lucrează cu pescari, cu tăbăcari, cu vameşi, cu doctori, cu sutaşi, cu împăraţi?! Dumnezeu nu este părtinitor! Dumnezeu nu se uită la funcţia ta!

   O altă mare problemă este ascultarea. Este uşor să lucrezi cu oameni care ascultă. Aici, în acest caz, atât Corneliu cât şi Petru dau dovadă de o ascultare inimaginabilă. Amândoi au şi vieţile pregătite pentru ascultare, indiferent de slujba lor, indiferent că unul este pescar şi celălalt este un sutaş; la cea dintâi poruncă a lui Dumnezeu, ei sunt gata să asculte întocmai.

   "Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din sligile sale, şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în ntot timpul şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope" (v.7) "A doua zi, Petru, s-a sculat, şi a plecat cu ei." (v.24)

   Aţi văzut, este dar nevoie de ascultare, dacă vreţi ca să vedeţi minuni şi lucrări mari.

   O altă mare problemă rezolvată este aceea a mărturisirii vieţii tale personale, propria ta mântuire.

   Unuia ca şi Corneliu, nu îi este ruşine să istorisească în faţa angajaţilor săi, experienţele lui personale cu Dumnezeu. Aici se vede că el are o foarte strânsă relaţie cu angajaţii săi, şi le încredinţează în mâinile lor viaţa lui din "spatele cortinei", ceea ce se întâmplă cu el, şi ceea ce trebuie să facă în dreptul lui. Astăzi, tot mai mulţi se ruşinează şi nu spun altora, cu atât mai mult unor oameni de serviciu sau oamenilor angajaţi să lucreze pentru ei despre relaţia lor personală cu Dumnezeu, probabil şi din cauză că ea nu există, dar dacă există, atunci Corneliu ne dă lecţii prin atitudinea şi curajul de a mărturisi despre lucrările lui Dumnezeu.

  Apoi, o altă mare temă rezolvată este relaţia ta personală cu Dumnezeu, din care se nasc marile colaborări cu Dumnezeu.

   Şi să nu uitaţi niciodată că lucrările lui Dumnezeu nu încep de la oameni şi pe parcursul desfăşurării lor este invitat şi Dumnezeu ca să participe, ci lucrările Lui Dumnezeu încep de la Dumnezeu, şi pe parcursul lor, sunt invitaţi şi oamenii ca să participe şi să fie parte din aceste lucrări, întocmai ca şi în această întâmplare.

   Dar dacă vrei ca Dumnezeu să te folosească, atunci tu trebuie să ai o relaţie continuă cu Dumnezeu, şi nu o relaţie part-time sau o relaţie on-off, când cu Dumnezeu, când cu lumea, sau când cu Dumnezeu, când cu proiectele sau ambiţiile tale.

   Aici, trebuie să alegi, să te hotărăşti odată, fiindcă nu există cale de mijloc. Dacă vrei ca Dumnezeu să lucreze şi cu tine, atunci tu trebuie să fii la îndemâna Lui în orice clipă din zi sau secundă din viaţa ta, gata întotdeauna ca să îţi laşi mrejele cu care pescuieşti, gata oricând ca să renunţi la comfortul tău care te înconjoară, gata să renunţi oricând la reputaţia ta pe care ţi-o poate oferi "Babilonul". Uitaţi-vă ce face Petru în timp ce Dumnezeu, în altă parte, Se pregătea ca să deschidă Uşa Harului pentru neamuri. Petru era la rugăciune, pe acoperişul casei unde era găzduit; Petru nu stă la plajă pe acoperişuri, el nu îşi întrerupe legătura cu Dumnezeu de dragul firii pământeşti.

   Foametea, în cazul de faţă, este modul şi prilejul prin care Dumnezeu alege să lucreze cu unul dintre aceia care stă la îndemâna Lui tot timpul. Pe Petru îl ajunge foamea, motiv pentru care el trebuie să coboare de pe acoperiş ca să mânânce; jos, în bucătărie, gazdele îi pregăteau mâncarea. Acum, în acest context, Petru cade într-o răpire sufletească şi în faţa lui vede cerul deschis, apoi un vas de forma unei feţe de masă mare, care este coborâtă şi slobozită pe pământ, iar în acel vas se aflau tot felul de dobitoace târâtoare sau cu patru picioare şi păsări. Deodată, un glas îi strigă lui Petru ca să se scoale, să taie, şi să mănânce din acele vieţuitoare.

   Iar Petru, care încă nu înţelesese că nu ce intră în om îl spurcă, refuză, zicând: "Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau ceva necurat."  În acel moment, Petru era încă sub anestezia Legii dintâi în ceea ce priveşte mâncarea.

   Şi Dumnezeu insistă ca să îi transmită lui Petru ca el să se scoale şi să mănânce din ceea ce nu a mai mâncat; Dumnezeu de trei ori insistă ca să-i spună lui Petru că trebuie să se scoale şi să mănânce o mâncare nouă pentru el, o mâncare pe care părinţii lui nu au mâncat-o, o mâncare de care neamul lui fuge şi nu vrea să o mănânce, dar care totuşi este curăţită de Dumnezeu.

   De trei ori  Dumnezeu vorbeşte pentru ca Petru să înţeleagă odată.

   De trei ori şi Isus I-a zis lui Petru acelaşi lucru în Ioan 21: "Paşte....mieluşeii Mei, oiţele mele şi paşte oile mele".

   Aceeaşi slujbă pentru trei diferite tipuri de ovine: mieluşei, oişe şi oi. dar niciodată Isus nu i-a spus de târâtoare sau dobitoace cu picioare sau păsări. Însă aşa a ales Dumnezeu ca să îi transmită lui Petru mesajul Lui. Dar Dumnezeu nu îi dă dobitoacele şi târâtoarele şi păsările în seama lui Petru pentru ca Petru să le pască, ci pentru ca Petru să le taie şi să le mănânce. Ce înseamnă să le taie?

   Aceasta înseamnă că ele nu vor ma rămâne la fel ca şi înainte, ele vor primi o nouă formă, după cum mâna celui care taie, o va da.

   Ce înseamnă să le mânânce?

   Aceasta înseamnă că după ce ele au fost tăiate şi înlăturat prin tăiere tot ce nu era bun, tot ceea ce rămânea bun, se mânca - adică, era acceptat de Petru - şi totodată devenea parte din acelaşi trup cu a lui Petru - fiindcă orice mănânci şi ce intră în tine, (în mai mică sau mai mare măsură), rămâne în tine, fie că este vorba de grăsime, fie că e vorba de vitamine, şi totul depinde de cum ştii tu să tai şi după cum ştii tu să alegi. Şi o să vedeţi în versetele 25 şi 26 ce înseamnă tăiere, fiindcă sutaşul Corneliu, deşi făcea milostenii şi se ruga, el nu avea cunoştinţă de voia lui Dumnezeu şi primul lucru pe care îl face este acela de a se arunca la picioarele lui Petru şi să se închine lui Petru, şi Petru, ca unul care are puterea de a tăia, îi taie lui Corneliu acest principiu şi această cangrenă care a umplut omenirea, şi care culmea, şi astăzi încă mai există (şi cred că ştiţi şi voi oameni care se închină la oameni sau la tot felul de statuete, bolovani, crezând că se închină în felul acesta lui Dumnezeu).

  " Căci este scris: "Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti"." (Matei 4.10)

   Corneliu nu avea cunoştinţe despre ce era bine să facă - deşi era un om milostiv - şi deşi se ruga doar lui Dumnezeu. Dar, fiindcă era în necunoştinţă despre ce era bine ca să facă şi ce nu era bine, Dumnezeu, nu îl lasă aşa, ci face tot posibilul ca sutaşul Corneliu să ajungă să cunoască adevărul Evangheliei. Dar şi Petru ca să înţeleagă bine vedenia; a trebuit ca să audă pe Dumnezeu insistând de trei ori acelaşi lucru. Şi aceasta este dovada faptului că Dumnezeu nu acceptă soluţiile de compromis; Dumnezeu nu Îşi schimbă mesajul Lui în funcţie de puterea ta de pricepere, ci Dumnezeu caută să îţi trezească mintea ca să pricepi acel mesaj, chiar dacă uneori ţi se pare că Dumnezeu face exces.

   Petru, care în prima fază nu înţelesese vedenia, caută să înţeleagă singur şi nu ştie ce să creadă despre înţelesul ei, dar şi unul ca Petru are nevoie de tălmăcire şi Dumnezeu lui Petru îi deschide ochii, chiar dacă este un apostol (aceasta nu înseamnă că nu mai are nevoie de nimic). Şi în timp ce Petru făcea eforturi ca să înţeleagă, Duhul Sfânt îi dă prima mână de ajutor; Îi spune să coboare; Îl aşteptau aceia care în ochii lui Petru sunt necuraţi; Îl aşteaptă aceia care în ochii celor tăiaţi împrejur din Ierusalim sunt nişte necuraţi. Aceasta a fost ziua când Petru trebuia să afle de la Dumnezeu că El a început să curăţească Neamurile. Şi Duhul Sfânt este primul care începe să deschidă ochii lui Petru; este primul care îl obligă pe Petru să se scoale; Duhul Sfânt este primul care îi vorbeşte lui Petru pentru ca el (Petru) să se pogoare şi să meargă fără nici o şovăire cu acei oameni (fiindcă acolo unde trebuia să meargă, în casa sutaşului Corneliu, îl aşteptau mulţi oameni care trăiau în necunoştinţă de Evanghelie, deşi erau oameni buni şi miloşi, deşi erau oameni care se rugau lui Dumnezeu).

   Petru ştia că după Lege nu-i este îngăduit să se însoţească cu vreunul din alt neam sau să întrebe pe vreunul din alt neam.  

   De ce Petre? - l-aş fi întrebat eu.

   Fiindcă Petru îi numea necuraţi sau spurcaţi; în ochii celor tăiaţi împrejur, cei netăiaţi împrejur, sunt spurcaţi, sunt necuraţi şi Petru nu se depărta de acest fel de gândire, şi nu voia să aibe de-a face cu aceşti oameni şi nu voia ca să intre în casele lor, indiferent ce meserie au ei, indiferent dacă ei sunt sau nu cineva; Petru nu îşi calcă principiile lui; Dar, în acest caz, Petru a capitualt; Petru este învăţat de Dumnezeu ca să nu mai numească pe nici un om - Da, pe nici un om! - sprcat sau necurat. Dar veţi vedea că nu numai Petru judecă astfel, ci toţi acei tăiaţi împrejur din Ierusalim aveau acelaşi fel de gândire (Fapte 11. 2, 2-3). Şi Dumnezeu avea să le deschidă şi lor ochii ca să înţeleagă că El a dat şi Neamurilor pocăinţa ca să aibe viaţă veşnică. Dumnezeu aşa a hotărât ca să dea şi celor numiţi de cei tăiaţi împrejur, necuraţi sau spurcaţi, pocăinţa, iar pocăinţa nu este o religie; pocăinţa este modul prin care primeşti viaţa veşnică.

   Petru, fără nici o cârtire, se duce înspre Neamuri, în casa lor, fiindcă Duhul Sfânt aşa i-a spus ca el să meargă fără şovăire, fiindcă Împărăţia cerurilor se grăbeşte să vină (orice şovăire a ta ca şi lucrător costă scump, orice pierdere de timp cu tot felul de glume sau povestioare meşteşugit alcătuite pe care le vorbeşti oamenilor te va costa scump şi pe tine - înseamnă o şi mai mare foamete în jurul tău, înseamnă şi mai mulţi oameni flămânzi după Cuvânt, după mântuire, după Evanghelie.)

   - Petre, nu mai pierde nici măcar o clipă, nu şovăi deloc, grăbeşte-te şi du-te de le spune celor pe care Dumnezeu I-a curăţit, cuvintele Evangheliei!

   Şi Petru ajunge la Neamuri, bineînţeles nu singur ci cu câţiva fraţi din Iope. Aceşti fraţi aveau să fie martorii lui Petru mai târziu în Ierusalim (Fapte 11.12), atunci când mânia celor tăiaţi împrejur a "răbufnit" împotriva lui Petru - pentru că Petru intrase la cei netăiaţi împrejur.

   Dar oare Neamurile cum aveau ca să aştepte pe Petru?

   Priviţi cum aşteaptă Nemurile pe Petru, priviţi cum un om care se roagă lui Dumnezeu a aşteptat pe Petru, priviţi pe unul care face milostenii cu ce atitudine aşteaptă Evanghelia! "Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui."

   Înţelegeţi voi - în acest "toţi", - erau incluşi cei din familia lui Corneliu, copiii lui, slugile, cât şi robii lui, oamenii lui de bază, ostaşii lui - toţi, erau acolo, gata pregătiţi ca să audă porunca lui Dumnezeu; să audă tot ceea ce Dumnezeu a poruncit.

   Dar oare astăzi cu aceeaşi inimă mai aşteaptă oamenii Evanghelia?

   Ce credeţi că le-a spus Petru lor? Petru le-a vorbit despre Isus, despre Cuvântul lui Dumnezeu trimis fiilor lui Israel, despre vestirea Evangheliei păcii prin Isus care este Domnul tuturor.

   Petru le-a mai spus despre Isus care primise ungerea din partea lui Dumnezeu şi despre care vorbesc Scripturile şi Psalmii.

   Petru le-a vorbit despre puterea lui Isus şi despre realizările Lui.

   Petru le-a mai spus că el este martor al acestor lucruri, aceasta înseamnă mărturie personală.

   Apoi Petru le-a vorbit despre patimile lui Isus, despre moartea lui Isus dar şi despre Învierea lui Isus din morţi.

   Apoi Petru le-a mai spus despre arătările lui Isus de după Înviere şi despre ce Le-a poruncit Isus lor ca să facă.

   Dar ce a poruncit Isus? - se întrebau cei din casa lui Corneliu. Isus, a poruncit ca să se propovăduiască norodului şi să se mărturisească că El, Isus, a fost rânduit de Dumnezeu, Judecătorul celor vii şi al celor morţi. Apoi, Petru le-a adus aminte că proorocii Ierusalimului mărturiseau despre Isus că oricine crede în El, adică în Isus, capătă, prin Numele Lui Isus, iertarea păcatelor.

   -" Ce predică!" - am zice noi. Da, o predică care cuprinde cuvinte pline de Duhul Sfânt şi care acoperă o arie destul de mare în ceea ce priveşte NEPRIHĂNIREA, MÂNTUIREA, IERTAREA PĂCATELOR, ÎNVIEREA, CREDINŢA, JUDECATA VIITOARE. Şi auzind aceste cuvinte, inimile lor s-au deschis atât de mult încât pe când rostea Petru aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a coborât peste toţi cei care ascultau Cuvântul, peste acei toţi care erau acolo şi ascultau cuvintele care veneau din partea lui Dumnezeu. Şi atunci când se cobora Duhul Sfânt, toţi cei din jur văd, şi a văzut şi Petru, şi au văzut şi cei şase însoţitori ai lui Petru ce se întâmplă acolo, fiindcă îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.

   Şi atunci Petru a început ca să mânânce, atunci Petru a fost luminat îndată despre acei care au primit Duhul Sfânt ca şi el, că trebuie şi ei să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos (şi Petru a poruncit îndată ca ei să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos), fiindcă ei trebuiau să alcătuiască acelaşi trup cu Petru, trebuiau să facă parte din acelaşi trup cu Petru, fiindcă aveau acelaşi Duh ca şi Petru, iar Petru acceptă acest lucru, Petru nu lucrează cu părtinire, Petru, într-adevăr a împlinit tot ceea ce Duhul Sfânt I-a poruncit ca să facă. În acest fel a ajuns şi la noi, Neamurile pentru prima dată Evanghelia din mâna unuia dintre cei doisprezece apostoli; bineînţeles că mai târziu, tot aici, în faptele Apostolilor, vom vedea cum Dumnezeu seamănă Cuvântul Evangheliei în tot Imperiul Roman. Sub ochii tuturor avea să înceapă şi să crească o Împărăţie care nu va trece niciodată sub stăpânirea vreunui muritor, Biserica Lui Isus Hristos, Casa Lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului, biserica celor născuţi din nou, Biserica care S-a născut în Ziua Cincizecimii. Chiar dacă acum a adormit, Ea nu are cum să treacă sub stăpânirea niciunei religii, deoarece Capul trupului este Isus Hristos.

   Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinaţa, ca să aibe Viaţa!

   Pocăieşte-te căci Împărăţia cerurilor este aproape. Primeşte chemarea la pocăinţă, refuză chemarea la vreo religie.

http:  //mihailciprianmuresan.wordpress.com/